Atâta timp cât a existat sub formă liberă și a constituit un liant social al comunităţii rurale şi un element integrator al individului în societate, dansul popular a fost preţuit, păstrat şi transmis din generaţie în generaţie. Pentru a putea fi cunoscut, el trebuia învăţat încă din copilărie. În felul acesta, dansul popular cuprindea amprenta personalităţii fiecărui membru al comunităţii şi de aceea el a constituit multă vreme centrul de greutate în desfăşurarea tuturor obiceiurilor de peste an precum şi în marcarea etapelor principale ale vieţii: naşterea, „ieşitul la horă”, cununia, nunta sau alte sărbători de familie şi chiar înmormântările (în unele regiuni ale ţării). Aşadar, dansul popular se învăţa, iar mediul în care se realiza acest fapt era asigurat de către familia copilului.
Astăzi, sărăcit în mare măsură de semnificațiile care l-au consacrat, dansul popular se dorește, cel puţin la nivel declarativ, a se păstra viu la nivelul comunităţilor, dar numai ca element de comunicare între oameni şi ca modalitate de petrecere a timpului liber. Însă, se pune în mod firesc întrebarea, unde mai poate învăţa un copil dans popular, astăzi ? În familie, de cele mai multe ori, nu mai este timp pentru aşa ceva şi aici nici prea multe cunoştinţe despre această formă de artă tradiţională nu s-au mai păstrat. Formaţiile artistice în care se practică dansul popular sunt relativ puţine şi extrem de restrictive ca nivel de participare, datorită scopurilor artistice şi nivelurilor de performanţă pe care şi le propun. Atunci, se pare că singurul loc unde un copil poate învăţa într-un mod firesc şi fără constrângeri dansul popular este mediul educațional, îndeosebi cel non-formal.
În zilele noastre dansul popular tradiţional a dispărut aproape în totalitate ca formă de artă exprimată liber. Cele mai multe dintre jocurile pe care bunicii şi unii dintre părinţii noştri le mai dansau, nu mai sunt astăzi ştiute de publicul larg. Ele au intrat în aşa numitul „fond cultural pasiv”. Însă, graţie muncii depuse de unii cercetători în domeniul folclorului, aceste dansuri există păstrate atât pe înregistrări video cât şi în cărţi.
Dansurile populare româneşti sunt, în totalitatea lor, de o foarte mare varietate, putând exprima spectaculos forţa, temperamentul şi iscusinţa poporului nostru. Ele se află în plină evoluţie creatoare, împreună cu celelalte forme de manifestare ale spiritualităţii româneşti, situaţie caracteristică pentru întreaga noastră cultură actuală. Cunoaşterea lor, în stadiul actual de dezvoltare, care cuprinde atât jocurile tradiţionale, cât şi pe cele prelucrate, prin selecţionarea elementelor esenţiale şi spectaculoase din jocurile vechi – este o datorie morală.
Dansul popular, ca formă de exprimare şi de comunicare artistică în context educațional este un tip de activitate care dovedește eficiență crescută în transferul de valor culturale, artistice estetice și morale la toate categoriile de educabili de nivel preuniversitar: copiii, preşcolari și şcolari, elevi de gimnaziu şi liceenii. Copiii și tinerii iubesc mişcarea, muzica, iar elementul emoţional implicat în acest gen de activităţi oferă mişcării atractivitate şi motivaţie, mobilizează forţele copilului şi-i produce bucurie, mulţumire. Dansul popular contribuie la îmbunătăţirea motricităţii datorită marii varietăţi a mişcărilor care, repetate în condiţii variate, are influenţe benefice asupra unor calităţi motrice, cu precădere asupra îndemânării şi rezistenţei generale.
Prin valorile pe care le conține, dansul popular poate contribui la realizarea educaţiei pentru valori culturale, artisticice, estetice, morale de nivel local – specifice unei anumite colectivități – sau de nivel național și universal. Realizarea unei creații artistice de dans popular este însoţită întotdeauna de acţiunea de cultivare la elevi a sentimentelor de demnitate şi mândrie naţională asociate respectului pentru valorile culturale ale altora. Dansul popular, muzica populară, strigăturile şi portul naţional devin puternice mijloace de descoperire şi valorificare a posibilităţilor spirituale, creatoare a poporului nostru.
Prin această programă se urmărește crearea unui context educațional în care elevii vor fi plasați în situații de învățare în care vor simţi şi înţelege frumuseţea dansurilor populare româneşti dar și puterea acestora de liant moral al grupului și colectivității în care este practicat. Programa va pune în valoare într-o manieră inovatoare relația școală-familie-comunitate, relație care la nivelul învățământului non-formal este deosebit de puternică și de importantă.
Perioada vârstei şcolare este cea mai propice perioadă a vieții din perspectiva formării de priceperi şi deprinderi. Răspunsul natural al unui copil este mişcarea, iar mişcarea necesită coordonare, spaţiu şi muzică, pentru a putea produce bucurie, plăcere, deschidere, confort. La această vârstă, evitând abordarea aspectelor de tehnică şi interpretare care depăşesc puterile elevilor dansatori, stabilirea repertoriilor de dansuri folclorice se va realiza pe baza criteriilor care vor lua în considerare specificul local și regional, specificul național și potențialul individual de exprimare prin mișcare. Astfel, elevii vor învăţa în primul rând dansurile populare locale, introducându-se treptat şi dansuri din alte zone folclorice. Un rol important îl au şi părinţii care au fost convinşi de utilitatea acestui curs şi care vor contribui la armonizarea dansului cu muzica şi cu costumele.
Abordarea educațională a dansurilor populare, în sensul prezentat prin această programă, va pune un accent deosebit pe elementele adiacente mișcării dansate și pe valorile pe care acestea le subsumează. Calitatea interpretării dansului depinde în mare măsură de calitatea muzicii care îl acompaniază. Aceasta trebuie să fie expresivă, să aibă o linie melodică vie şi variată, cu schimbări frecvente ale ritmului, tempoului, sau dimpotrivă să fie lentă, plină de simplitate şi armonie, dar adecvată conţinutului şi structurii dansului. Strigăturile (chiuiturile) sunt o trăsătură specifică a dansurilor populare, care diferă de la o zonă folclorică la alta, dau culoare jocului, îndeamnă la accelerarea sau încetinirea ritmului, subliniază schimbarea unor formaţii, ajutând prin cuvânte la realizarea expresivităţii dansului. Pentru reuşita dansului popular o importanță definitorie, în egală măsură cu muzica, o are alegerea costumelor. Acestea trebuie să evidenţieze caracteristicile folclorice ale regiunii din care provine dansul.
Programa „Dans popular” îşi propune să genereze contexte de educație non-formală în care să fie valorificate creativ resursa de timp liber a elevilor, libertatea de exprimare și buna dispoziţie, împreună cu nevoia exprimată de cunoaștere a tradițiilor și moștenirii culturale și cu valorile culturale, artistice, estetice, morale și normative reprezentate prin conținuturile de dans folcloric. Însă, organizarea și desfășurarea activităților educațive în contextul Programei ”Dans popular” necesită eforturi susținute din partea profesorilor depuse pentru o formare profesională temeinică și susținută în acest domeniu al dansul folcloric, domeniul care din păcate, în țara noastră, nu este transpus în parcursuri educaționale și de formare profesională clar conturate.
