Raportul  activității  desfășurate în cadrul Cercului de Cenaclu literar/Creație literară

în anul școlar  2025-2026

  1. Realizarea activităților didactice și proiecte educaționale/concursuri/spectacole
  • Premiera piesei de teatru „M-am îndrăgostit de IA!” (octombrie 2025)

Pe data de 3 octombrie 2025, la Centrul Cultural „Dimitrie Cantemir” din Vaslui, a avut loc premiera piesei de teatru „M-am îndrăgostit de IA!” — creație originală a Cercului de Creație Literară. Spectacolul, interpretat de trupa Act Artezian, a reunit aproximativ 300 de spectatori şi a fost primit cu aplauze la scenă deschisă.

Succesul premierei este rezultatul repetițiilor intensive din perioada verii şi al talentului tinerilor interpreți. Evenimentul a presupus coordonarea mai multor instituții şi organizații partenere: Consiliul Județean Vaslui, Palatul Copiilor Vaslui, Federația Tinerilor, FestivalYA – Cărtureşti, Vaslui Capitala Tineretului.

În aceeaşi zi, profesorul coordonator, Adrian Gherghe, a participat, în calitate de invitat, la dezbaterea cu titlul „Realitatea virtuală şi inteligența artificială”, contribuind la dialogul public privind impactul tehnologiei asupra societății contemporane.

  • Festivalul Național de Teatru Școlar „V.I. Popa” (noiembrie 2025)

Luna noiembrie a adus participarea la Festivalul Național de Teatru Școlar „V.I. Popa”, unde cercul nostru a înregistrat rezultate deosebite. Profesorul Adrian Gherghe a coordonat un atelier de teatru în cadrul festivalului, iar trupa Act Artezian a cucerit juriul şi publicul deopotrivă, obținând trei premii I:

  • Premiul pentru cel mai bun spectacol
  • Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal
  • Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar

Această performanță plasează trupa Act Artezian printre cele mai valoroase trupe de teatru şcolar de la nivel național. Cod QR prezentare scurtă piesă de teatru:

 

  • Balul Personajelor din Poveşti (decembrie 2025)

Ca în fiecare an, luna decembrie a adus bucuria Balului Personajelor din Poveşti. Activitatea s-a desfăşurat la Silver Mall Vaslui şi a adunat aproximativ 90 de elevi şi părinți într-o atmosferă de sărbătoare şi creativitate.

Participanții au dat viață unor personaje din basme şi poveşti, prezentate în versuri, s-au costumat în spiritul personajelor alese, au colindat împreună şi au creat amintiri de neuitat. Evenimentul consolidează tradiția cercului de a promova literatura pentru copii şi spiritul comunitar.

  • Gala Excelenței Bucureşti — Videoclip de prezentare (decembrie 2025)

Participarea Palatului Copiilor Vaslui la Gala Excelenței de la Bucureşti a prilejuit realizarea unui videoclip de prezentare instituțională, creat de profesorul Adrian Gherghe. Videoclipul surprinde activitatea şi realizările instituției noastre.

  • Ziua Internațională a Cititului împreună şi Ziua Națională a Lecturii (14 februarie 2026)

Pe 14 februarie 2026, elevii Cercului de Creație Literară de la Palatul Copiilor Vaslui au sărbătorit două evenimente dedicate lecturii: Ziua Internațională a Cititului Împreună şi Ziua Națională a Lecturii. Cu această ocazie, elevii au realizat un scurt videoclip care poate fi vizionat accesând următorul cod QR:

 

Filmul de scurt metraj „Câte-n lună şi-n stele!” — Premiu la Festival

Cercul de Creație Literară a realizat filmul de scurt metraj „Câte-n lună şi-n stele!”, proiect care a adus o nouă distincție trupei Act Artezian: Locul I la categoria Scenariu, în cadrul Concursului de Teatru și Scurtmetraje pentru Elevi

„Cine-Drama”, ediţia a III

Realizarea unui scurt metraj premiat la nivel interjudețean demonstrează versatilitatea elevilor şi capacitatea cercului de a aborda forme artistice diverse. Videoclipul poate fi urmărit accesând următorul cod QR:

  • Jurizare „Eu, tu și scena” – mai, 2026

Profesorul Adrian Gherghe a fost președintele juriului la Concursul interjudețean „Eu, tu și scena” – mai, 2026, aprobat CPEEJ 2026 – Poziția 131, domeniul cultural-artistic, teatru. Loc de desfățurare: CENTRUL CULTURAL ”ALEXANDRA NECHITA” Vaslui.

  • Imnul Palatului Copiilor Vaslui — Premieră la spectacolul „Culorile Copilăriei” (5 iunie 2026)

Un moment de referință al acestui an şcolar l-a reprezentat compunerea şi prezentarea în premieră a Imnului Palatului Copiilor Vaslui, creație a Cercului de Creație Literară. Imnul a fost prezentat publicului pe 5 iunie 2026, în cadrul spectacolului „Culorile Copilăriei”, desfăşurat la Teatrul de Vară Vaslui.

Profesorul Adrian Gherghe a prezentat spectacolul, care a marcat totodată finalul anului şcolar printr-o celebrare a creativității şi valorilor promovate de instituție.

  • Festivalul „Prietenia”, ediția a 42-a

Festivalul „Prietenia”, ajuns la cea de-a 42-a ediție, a reprezentat un alt moment cultural important al anului. Profesorul Adrian Gherghe a asigurat prezentarea evenimentului, contribuind la atmosfera festivă şi la buna desfăşurare a manifestării.

  • Concursul „Basmele Reginei Maria”, Bucureşti — Elev premiat

Cercul de Creație Literară a participat şi la premierea concursului „Basmele Reginei Maria” desfăşurat la Bucureşti, unde elevul Pavel Stelian a obținut Premiul al III-lea, premiu înmânat de prințesa Sofia a României. Această distincție la nivel național confirmă calitatea pregătirii elevilor şi valoarea activității desfăşurate în cadrul cercului.

2. Rezultate concursuri școlare

Nr

crt

Numele concursului Tipul concursului      Locul de    desfășurare și data desfășurării Nume  elev  participant Locul  obținut
1. Festivalul Național „V.I.Popa”

Centrul de Excelență Vaslui/CJ Vaslui

(nu este inclus în calendar)

național Vaslui, 24 noiembrie 2025 Trupa Act Artezian, Cercul de creație literară I
2. Festivalul Național „V.I.Popa”

Centrul de Excelență Vaslui/CJ Vaslui

(nu este inclus în calendar)

național Vaslui, 28 februarie 2025 Oțel Ștefan I
3. Festivalul Național „V.I.Popa”

Centrul de Excelență Vaslui/CJ Vaslui

(nu este inclus în calendar)

național Vaslui, 28 februarie 2025 Mîndru Ștefan I
4. Concursul de Teatru și Scurtmetraje pentru Elevi

„Cine-Drama”

Concurs Regional

Ediţia a III

 

Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Interjudețene – CPEEI 2026, poziția 14

 

 

interjudețean

 

Buhuși,

28 martie

2026

Act artezian/Covrig Ema

scenariu

I
5. Concurs de creație literară „Adrian Păunescu”

 

Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Interjudețene  – CPEEI, poz.701

 

interjudețean mai, 2026,

Craiova

Drăgan Flavius I
6. Concurs Național cu participare internațională, de Creație originală, „Basmele Reginei Maria”

 

Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale – CPEENI 2026, la poziția 70

Național mai, 2026,

Craiova

Pavel Stelian III