Fantasia...sau 15 ani...in cautarea sublimului Imprimare
Scris de Administrator   
Marţi, 28 August 2012 19:21

Copiii Coralei Fantasia, de 15 ani, se hrănesc cu jăratecul pasiunii nobile, al credinţei în mesajul muzicii, al patimii de a-i locui cu frumos pe cei din jurul lor. Ei şi-au impregnat sufletele cu iubire, pentru a dăinui peste ani, în credinţa sfântă că măcar ceva din ei rămâne la această vârstă, a tinereţii fără bătrâneţe. Timpul a zburat, dar nu a trecut degeaba. Aceşti copii au descoperit în ei puterea de a trece peste orice obstacol, de a merge mai departe şi de a reuşi. De 15 ani, aceşti copii muncesc, cred, iubesc şi speră. Pe scurt, trăiesc frumos, depăşind cumpăna clipelor şi a anilor, străduindu-se să devină – şi devenind – exact ceea ce valorează: împătimire, credinţă în mesajul muzicii, dăruire întru aflarea trăirii artistice adevărate. Aceşti copii cântă cu har, dar fără dorinţa expresă de a străluci, parcă spre a îndeplini o armonie a sufletelor nevinovate, prin spontaneitatea avântului, prin căldura cântecului şi puterea gestului artistic. Într-o zi de noiembrie a anului 2010, am trăit clipe speciale, căci regăsirile au ceva sfârtecător de nostalgic. Am trăit o violenţă a emoţiilor cum nu se întâmplă în fiecare zi. Am putut afla cum bate inima acestor copii, care este pulsul trăirii lor în momente de maximă emoţie şi concentrare, atunci când nu mai există nici public, nici juriu, ci doar o mână de suflete de copil şi ochii strălucitori ce sunt în stare să fotografieze, fără bliț, orice gest al magului din faţa lor. Corala Palatului Copiilor şi-a croit un drum al afirmării, original, propriu, presărat cu reuşite notabile datorate continuităţii atât de dificile în morişca neiertătoare a generaţiilor. Dar, mai ales, unui dirijor plin de har şi de iubire de  copii, pe numele lui, Vasile Negură, un profesor dăruit, ambiţios, cu suflet mare şi plin de pasiune, un om care nu avea voie să greşească vreodată, suportând, în acelaşi timp, atâtea năzdrăvănii şi pozne născocite de minţi şturlubatice de copil. Fantasia este de mult deja o familie, un stil, un fenomen, o stare de spirit, o taină care nu se învaţă, ci se descoperă: bucuria de a cânta oriunde şi oricând, cu plăcere şi mare bucurie. Această sublimă întâlnire s-a transformat într-un eveniment unic, în care timpul retrăit s-a luat la întrecere cu spaţiul parcurs, o întâmplare doldora de sentimente ce a permis revederi de suflet, schimburi de amintiri, în singurul limbaj cu adevărat universal: cel al iubirii. Seniorii Fantasiei s-au întors şi acum, la 15 ani, pentru că sunt legaţi prin fire invizibile, dar cu rezistenţa oţelului. O perioadă lungă de timp ei s-au împletit cu  ceilalţi: o mare de copii în jurul unui profesor, de dragul unui profesor. Ar trebui să fie posibil să nu lipsească nimeni şi, de undeva de sus, de foarte de sus, ar trebui să-i putem vedea pe toţi, dintr-o dată. Fantasia face legământ sacru cu toţi cei care îi trec pragul; chiar dacă trecerea lor este pasageră, este acolo tinereţea lor sau viaţa lor întreagă. Acolo rămâne ceva din sufletul lor şi-i cheamă mereu înapoi. Iar, atunci când întoarcerea lor nu mai poate fi, memoria Fantasiei le asigură veşnicia. Călătoria Fantasiei nu se opreşte aici; ea va continua prin universul cântecului, mereu în căutarea soarelui si a ... sublimului. Frunzele se vor fi rotit în căderea lor; nopţile vor fi făcut cale lungă în căutarea soarelui. Fantasia va fi fost mândră de ce a făcut, dar şi mai mândră de ceea ce nu a făcut, căci această mândrie rămâne s-o inventeze.

Text: prof. Sorin Popoiu